Cristi Minculescu şi Iris – “Din nou împreună”

with No Comments

Cristi Minculescu şi Iris – “Din nou împreună” la Iaşiimage_8498_2_large

Turneul “Din nou împreună” ajunge la Iaşi, cu un concert de excepţie marca Iris pe 29 septembrie la Casa de Cultură a Studenţilor. După trei ani de absenţă, Cristi Minculescu revine   alături de IRIS, împreună cu care a scris o pagină importantă   în istoria muzicii româneşti, timp de 35 de ani.

Turneul va avea loc în 14 oraşe din România şi la Chişinău, în perioada 18 septembrie – 15 octombrie, şi, aşa cum sugerează însuşi numele, este o sărbătorire a faptului că trupa revine în faţa publicului în formula care i-a consacrat.

Cu multe momente de neuitat petrecute în Iaşi, Cristi Minculescu îşi aminteşte de un concert atipic din oraşul celor şapte coline: “Înainte de Revoluţie, pe 17 decembrie 1989, aveam concert la Iaşi, iar în sala erau elevi practicanţi care făceau parte din Forţele Terestre şi păzeau publicul cu arme şi câini. Publicul nu a avut voie să se ridice de pe scaune. Toate astea se întâmplau la Casa Studenţilor. A fost singurul concert al nostru la care publicul a stat jos”.

Cine nu îşi aminteşte versurile pieselor precum “Baby”, “Nu mă  uita”, “De vei pleca” sau “Strada ta”? Cristi Minculescu şi IRIS invită toţi timişorenii să retrăiască alături de ei cele 4 decenii de succes, într-un show pentru toate vârstele, de la nostalgici până la generaţia tânără.

Biletele se găsesc la casa de bilete a sălii de spectacol, în reţeaua magazinelor Germanos, Orange, Vodafone şi Diverta  sau online pe www.iabilet.ro.

sursa